luni, 25 octombrie 2010

Culoare si candoare



joi, 14 octombrie 2010

Toamna

Toamna este fenomenul frunzelor . Şi mie îmi place să le adun .
Fenomenul toamnei este preferatul copiilor . Păsările se îndepărtează spre zone mai calde, iar altele rămân aici peste iarnă.
Mă bucur de minunatele culori ale frunzelor de toamnă

Domnu Trandafir

Invatatorul meu este un om de treaba. In clasa a doua, aproape in fiecare saptamana ne aducea cate un filmulet animat.
La orele de limba romana ne asculta pe fiecare raspunzand la intrebarile lectiilor, sau citind cate un text. La muzica, foloseam instrumentele : chitara,xilofonul,ciocanelele,tobele.
Avem flori multe, pe care le-am plantat ,pe care le udam si le ingrijim.

duminică, 3 octombrie 2010

Colectarea selectivă

Chiar dacă proiectul nostru , Viitorul speranţei , participant în campania Ţara lui Andrei nu a adunat suficiente voturi pentru a primi finanţare, ne bucurăm că obiectivele propuse au fost atinse ( amplasarea containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierele Tg.Mureşului, şi realizarea centrelor de închiriere a bicicletelor )

Şi, pentru că toamna se numără bobocii, am aflat despre o iniţiativă similară de susţinere a colectării selective a deşeurilor , campanie despre care aflaţi mai multe accesând linkul următor.


Colecteaza selectiv



Imaginează-ţi câte lucruri reciclabile îţi trec prin mână în drum spre coşul de gunoi. Hai să conştientizăm că ţine de noi să colectăm selectiv şi să facem o diferenţă !

De ce colectare selectivă?

Pentru că absolut orice ambalaj curat este reciclabil.
Pentru că majoritatea gunoaielor noastre sunt reciclabile şi ar trebui salvate
Pentru că umplem gropile de gunoi cu poluanţi, în loc să reciclăm.

Un pas mic pentru om...un salt uriaş pentru natură.